Azi

Se mai întâmplă

Mă perfecționez în a greși

Îmi place să mă plimb și să văd locuri unde mi-ar plăcea să locuiesc,să îmi imaginez povești cu dimineți în care soarele nu îndrăznește să ridice vocea și totul doarme fără vise...
Mi-e dor de prietenul meu din copilărie,de cofetăria unde beam lapte cu zahăr,de vacanțele în casa unde totul mirosea a nou,de cățelul pe care-l chema Ursu.
Copilăria este un veșnic vis prezent.
Zilele de stat acasă mi-au prins foarte bine.Am avut timp să citesc,să-mi fac dezordine în minte,să dorm,să-mi fie dor.
Țin minte ce sărbătoare era când făceam cornulețe de sărbători.Nu puteam să nu o ajut pe mama,deși reușeam doar să mai stric câte ceva de nerăbdare.

Cea care orbește

La ceai,la fel cu ceilalți,ședea.
C-apucă altfel ceașca,la-nceput,
- puțin altfel ca alții -mi-a părut
Și brusc zâmbi.Aproape că durea.

Când în sfârșit ei s-au sculat vorbind
și la-ntâmplare și încet treceau
prin multe încăperi (vorbeau,râdeau ),
eu am văzut-o.Celorlalți urmând,

închisă-n ea ca cea ce va să-nceapă
să cânte,în curând,pentru mulțime;
pe ochii bucuroși,în limpezime,
lumina se-ntindea ca peste-o apă.

Urma încet și-un timp îi trebuia,
parc-ar fi fost ceva de depășit,
și parcă,după ce va fi suit,
ea nu va mai umbla,ci va zbura.

( Rilke )

A cere iertare unei flori

Mi-am dat seama că nu detest pe nimeni.Îl disprețuiesc doar pe omul care tocmai a intrat în grădina ceainăriei și,în graba lui ignorantă,a lovit un trandafir.

Și nu și-a cerut scuze.

Poate că unii trandafiri s-au născut pentru a fi loviți...

S-a așezat liniștit,și-a trântit cheile pe masă,poartă o cămașă roz și râde.

O să-i cer iertare trandafirului și-o să-l rog să-l ierte.
Și să mă ierte.

1 octombrie 2009

Despre oameni